vineri, 5 februarie 2016

Vara la tara, la Pietroasele

              Ciudata a mai fost luna aia de practica. Totul parea anapoda. Gara era la mare distanta de sat, asa ca atunci cand am coborat cu bagajele pe peron si am aflat ca drumul pana la locul de cazare are vreo cativa kilometri, imi venea sa iau trenul inapoi. O masina salvatoare adusa in gara de un coleg, cu remorca, m-a mai linistit si am facut drumul, mai multi dintre noi, hurducaiti in spate, dar fericiti ca nu taram de bagaje tot drumul luung si pustiu, marginit de copaci. 
              Mai apoi locul de cazare, niste camere la etajul unei cladiri de birouri, functionale. Si baia la parter, langa birouri, cu noi trecand in fiecare dimineata prin fata usilor lor deschise, cu sapunurile si periutele de dinti in maini si cu prosoapele pe umeri. Si in pijamale.
             Si cum era pe vremea lui Ceausescu, magazinul din sat era mai mult gol, iar mancarea de la cantina cam lasa de dorit. Aveam si o gustare undeva pe la 10, niste salam, uneori cam verde, numai bun de facut la gratar, ziceau baietii si apoi il perpeleau bine si-l infulecau. Mai adaugam noi si ce mai adusesem de acasa, o conserva de peste, o zacusca, niste slanina, fiecare dupa posibilitati si zona de unde provenea, dar in general ne era mereu foame.
             Numele locului suna insa frumos. Pietroasele. Numai ca noi, bobocii de la istorie aveam de ajuns zilnic in varf de deal, la locul in care era santierul arheologic. Traversand satul si oprindu-ne din cand in cand sa bem apa de la izvoarele aflate pe marginea drumului, nu ca ne-ar fi fost sete, dar ne mai hodineam de atata urcus. 
             Sapam in fiecare zi. Si apoi fetele spalau cioburi in lighean. Ne chinuiam sa aducem la lumina vestigii dacice, ce mai ramasese din ele dupa ce mai multe generatii de boboci sapasera aici, pe dealul de la Pietroasele si epuizasera aproape tot ce era important de descoperit. 
            Si ca sa fie totul si mai ciudat, pe drumul de coborare cantam. Zbieram cred ca e mai corect, pentru ca versurile ni se pareau relevante in atmosfera de acolo.
 "Locuinta mea de vara
E la tara…
Acolo era sa mor
De urat si de-ntristare
Beat de soare
Si parlit ingrozitor!
Acolo, cand n-are treaba,
Orice baba
Este medic comunal.
Viata ce aci palpita
E lipsita
De confort occidental"

              Aseara am auzit iar versurile la un concert "Pasarea Colibri". Si dintr-o data eram la Pietroasele, cu colegii de an, strabatand satul si cantand, obositi dupa o zi de munca in soare, pe santierul arheologic.
             Ciudata a mai fost luna aia de practica. Pentru ca imi amintesc atat de multe despre ea...

luni, 20 iulie 2015

Nicu

Unii l-am cunoscut, altii nu. E tata, e prieten, e coleg, e vecin sau e cineva despre care am citit in ziar ca ar fi avut un accident de motor. Pentru o clipa, tuturor ni s-a strans sufletul cand am aflat. Unii au uitat repede, luandu-se cu ale lor, fiecare cu necazuri de dus, cu probleme de rezolvat, cu viata. Altii au ramas mai departe cu sufletul strans, cu ochii spre cer, cu gandurile suspendate de clipa in care a ajuns intre viata si moarte, vrand s-o stearga. Iar el sa fie.
Pentru ei si pentru toti cei care vor sa-l cunoasca, un link spre blogul lasat sa pluteasca in deriva, ca si el acum... Poate citind, o sa-l tinem aici.
http://asmallerbang.blogspot.ro/

vineri, 10 iulie 2015

Demnitari europeni si popor de barbari

       Sa aruncam cu bani in demnitari ca sa nu mai fie corupti. Cam asa suna unul dintre argumentele cresterii salariilor presedintelui, primului ministru si altor demnitari, la sume uriase in comparatie cu restul bugetarilor. Pai daca asta e argumentul, inseamna ca o sa avem demnitari cinstiti si un aparat bugetar corupt, pentru ca restul salariilor au ramas "neeuropene".
      Iar asta cu...vrem sa nu se mai fure, sa marim lefurile, mi se pare pueril, mai ales cand am vazut oameni putrezi de bogati care continua sa fure de la stat si functionari foarte bine platiti care au bagat adanc mana in buzunarul public.
        Cand ai medici cu salarii de mizerie, profesori, scoli in paragina, spitale ca vai de ele, tu gasesti ca a mai usoara cale de lupta cu coruptia si de eficientizat statul e sa dai salarii de 3 ori mai mari la demnitari?
        Oare cum suna injuraturile europene?
     

joi, 9 iulie 2015

The weary kind...

Sa ascultam niste muzici faine va poftesc... daca sunteti pe aproape.
"And this ain't no place for the weary kind
This ain't no place to lose your mind
This ain't no place to fall behind"


Noi, grecii

Teama imi e, vazand cum arunca Guvernul asta in ultima vreme cu banii in diverse categorii, ca incepem sa devenim greci. Avem si noi privilegiatii nostri, cu pensii speciale, cu salarii de lux, iaca numai azi o ordonanta care mareste semnificativ salariile la demnitari, ca deh, pentru ei se gaseste de unde, avem si sistemul nostru clientelar folosit de fiecare partid odata ajuns la putere prin impunerea propriilor membri de partid in functii publice, si folosirea statului in propriul interes, avem doze bune de populism si la putere si in opozitie... avem o groaza de evazionisti si hoti de bani publici cu nemiluita. Da, n-avem masline si feta si uzo, dar gasim noi ceva sa se potriveasca...

vineri, 15 mai 2015

duminică, 10 mai 2015

In camera cu amintiri din perioada comunista

      Dilema de profesor. Cum predai comunismul unor copii care s-au nascut dupa caderea lui? Ce selectezi ca surse? Cum sa faci inteligibile frica si dedublarea?
 Si stiti ce am constatat? Ca lupta e inegala. Eu am ca argumente o realitate cu tot felul de neajunsuri, pe care unii o folosesc ca argument..."pai uite acum e asa si pe dincolo" si ma lupt cu un trecut zugravit de propaganda vremii. De fapt nu cu realitatile regimului comunist imi argumenteaza unii avantajele perioadei, ci cu cliseele propagandistice. Cred ca mai ziceam undeva  pe blogul asta ca ce se intampla azi, regretul dupa regimul comunist al unora, traitori de regim sau mai tineri, e dovada ca propaganda a invins. A spalat creierele atat de bine, incat unii isi amintesc exact ce voiau cei ce le transmiteau mesajele sa tina minte.
     In fine, oi mai vorbi despre asta. Daca nu aici, elevilor mei sigur. Pana una alta sa va arat ce am aflat azi la un curs organizat de Institutul de investigare a crimelor comunismului. Un site care poate functiona ca o caseta cu amintiri. Un tur virtual al unei camere din epoca aceea. Cu un televizor care se aprinde cand dai click si un radio care incepe sa transmita emisiuni diverse, ba de la "Europa libera", ba de la posturile oficiale...Si tot asa. Ia intrati si dati o raita. Cei care ati trait vremurile poate va reamintiti urateniile regimului, cei care nu ati trait, poate intelegeti macar un pic din ce era in realitate si nu din ce au creionat propagandistii cu maiestrie.
Intrati pe..."oricand se poate mai bine". E mai rapid ;)


sâmbătă, 25 aprilie 2015

Alergand dupa soare

Azi m-am plimbat pe dealuri. Pe la Podul Narujei. Si trebuie sa spui aici, ca sa ramana intru posteritate. Pentru ca am ras si m-am jucat cu Flavia si am prins norii si soarele si am simtit vara cum vine. Si daca nu ma credeti, priviti numa' ;)












duminică, 1 martie 2015

De martisor

Sa pasiti cu grija. Peste tot sta sa iasa primavara si sa n-o striviti. Iaca un dar de la mine, de sezon. Pentru cine a deschis usa, ca primavara, bate ea, dar nu intra decat unde gaseste deschis :)


sâmbătă, 28 februarie 2015

Putiniada

        Inca un om ucis in Rusia lui Putin pentru vina de a fi ridicat vocea. Boris Nemtov. Si inca un moment in care Putin isi arata puterea. Mai intai puterea de a lua orice viata are el chef, mai apoi puterea de a fauri adevarul. Pentru ca propanganda s-a pus in miscare pentru a intari ideea ca dusmanii lui Putin i-au ucis de fapt opozantul, ca sa-l faca pe el sa para monstruos.
        Daca n-ar fi asa de tragic, m-ar pufni rasul. Rasul de usurinta cu care unii chiar il cred pe Putin. Fie ca-s rusi sau nu. Ma intreb daca din prostie, pentru ca le e prea greu sa priceapa adevarul analizand faptele, sau din alte motive. Poate ca nu-s prosti, ci doar creduli. Sau poate vor sa-si intareasca alte antipatii, cum ar fi antiamericanismul, care bantuie prin Europa de ceva vreme. Desi tot prost esti daca poti crede ca oricine e impotriva cuiva pe care tu-l antipatizezi, e automat bun. Si cum esti daca poti crede ca despotismul lui Putin poate fi mai bun decat o democratie, oricat de buboasa?
     

Primavara mea

A venit primavara. N-ar putea sa ramana inghetate tristetile si durerile, neimplinirile si dorurile si sa renasca numai zambetele si insoririle ? Pentru ca desi e alta primavara, parca e mereu aceeasi...

Careless


marți, 10 februarie 2015

Doar in povesti

     Am vazut un film impreuna cu Flavia. Trist. Si Flavia a plans. Si m-am gandit atunci ce sa fac. As fi putut sa fac ceea ce ar fi ajutat-o cel mai mult. Sa-i explic ca suferinta, boala, moartea, ne vor ajunge la un moment dat pe fiecare dintre noi.  Sau as fi putut s-o protejez, cum facea mama, care imi spunea cand eram la varsta Flaviei si plangeam la filmele triste ca e vorba doar de niste actori si ca nici macar n-au murit, s-au prefacut. Ca si cand toate relele erau de fapt niste prefacatorii, rezultat al imaginatiei cuiva.
     Dar dupa ce m-am gandit un pic, i-am spus Flaviei ce faceam eu cand eram mica, nemultumita de raspunsul cu actorii care s-au prefacut. Pentru ca nu imi placea suferinta si moartea nici macar intr-o poveste. Asa ca inainte de culcare inchideam ochii si schimbam tot ce ma intristase in film. Toate povestile aveau happy end. Desi stiu ca asta era varianta cea mai rea pe care i-o ofeream Flaviei.
      Ea m-a privit, a inchis ochii, a stat un pic asa si apoi mi-a zis..."Gata". Si a zambit. Si atunci am inchis si eu ochii un pic.
   

marți, 27 ianuarie 2015

Zambete de zari incetosate

         De la o vreme am inceput sa nu mai vad bine. E vremea aia, stiti voi, cand oamenii isi pun ochelarii pe nas cand citesc si altii cand se uita in zare. Asa ca, neavand inca ochelarii de zare, astept pana ce se limpezesc chipurile care se apropie de mine.
        Asta are si o urmare usor amuzanta. Ma trezesc zambind aiurea oamenilor pe care mi se pare ca-i stiu de undeva. Si o fac cand ei sunt inca la distanta. Pe masura ce se apropie si le disting chipurile si imi dau seama ca am gresit, zambetul ar trebui sa-mi dispara, dar e greu sa treci de la zambet la lipsa lui, asa ca uneori ramane acolo, atarnat, spre uimirea unora dintre cei carora le e adresat. Sau nu le e, ma rog. Sau le e, dar din gresala. In fine, astea-s detalii.
     Altceva voiam sa va spun. Ca nu de putine ori, oamenii imi zambesc si ei, chiar daca atunci cand ma apropii vad ca n-ar avea de ce, ca nu-i cunosc. Asa ca de politete, continui sa le zambesc. Si ne zambim trecand unul pe langa altul, cu toate ca nu ne-am vazut, poate, niciodata pana la clipa zambetului. Si stiti ce ma gandesc? Ca sunt tot mai multi oameni care au nevoie de ochelari de zarit chipurile de la distanta. Sau poate nu.